Draga OM,

Iti scriu astazi pentru a-ti propune un subiect prezent in viata mea si a ta, care pe mine m-a preocupat in ultima vreme la nivel profund. Si stiu ca iti poate fi de folos ceea ce am sa-ti expun acum, este posibil ca si tu sa fi experimentat, gandit, trait ceva similar si poate ca ai ajuns intr-un punct in care nu ai gasit vreo solutie sau poate nu ai fost multumit de rezultate si atunci poate ai renuntat, ai fugit, te-ai retras din anumite relatii.
Pentru ca subiectul pe care ti-l propun astazi este despre relatii. Te-ai gandit vreodata la cum arata relatiile din viata ta? Ai multi prieteni sau putini sau nici unul? Te simti inteles, apreciat, sprijinit de cei din jur? Ai prietenii adevarate, solide sau relatii toxice?

Omul este o fiinta sociala, are nevoie de comunitate, in primul rand din nevoia de supravietuire, apoi cea de conectare si evolutie. De aceea, pentru majoritatea dintre noi frica de moarte si singuratate sunt printre cele mai mari frici care ne pot afecta viata, simti blocaje in relatii pe care multi dintre noi le numesc toxice, dar pe care le pastram de dragul integrarii sociale, pentru a fi acceptati si integrati si nu lasati pe dinafara. Si desi suntem nemultumiti sau ne simtim neintelesi in relatiile pe care le avem, continuam acele relatii, mentinandu-le cu orice pret, numai sa nu ramanem singuri, ai nimanui. Sau poate mergem la polul opus, ne inconjuram de multi prieteni, si parem fericiti cu o mare de prieteni in jur, dar inlauntrul nostru mai singuri ca niciodata.

Si acum sa-ti povestesc despre mine si dinamica relatiilor din viata mea. De cand eram mica, tanjeam dupa prieteni si colectivitate, eu fiind singura la parinti. Asa ca, am ridicat prietenia la valoare suprema, ma lasam pe mine pentru o nevoie sau o solicitare din partea vreunui prieten. Eram acolo trup si suflet, si nu de multe ori mi s-a intamplat sa fiu tradata, mintita, barfita, folosita, invidiata. 

Ofeream foarte mult timp acestor prietenii si as fi dat orice sa nu le pierd. Nu aveam curajul sa exprim ceea ce simt – nici pozitiv, nici negativ, presupuneam ca cei care se apropiau de mine simteau si ei, si nu mai era nevoie sa exprim in cuvinte. Ma gandeam ca, odata ce etichetam pe cineva ca prieten, toata relatia se desfasoara de la sine, indiferent de modul in care ma purtam sau reactionam la prieteni, la nevoile lor. Eram cea mai buna la dat sfaturi si credeam ca trebuie sa fiu foarte valoroasa din moment ce le stiam parca de toate si prietenii veneau la mine pentru ajutor. Iar eu ma simteam din ce in ce mai importanta, numai ca in anumite momente, ma trezeam ignorata, cand imi faceam curaj sa cer ajutorul, respectivii prietenii se indepartau.

Am dus multa suferinta cu mine in relatiile de prietenie pana in punctul in care am inceput sa renunt rand pe rand la prietenii. Daca in trecut eram inconjurata de multi oameni pe care ii consideram prieteni si sufeream ori de cate ori ramaneam singura, nu suportam sa fiu singura, ulterior am rarit numarul de prieteni, eventual am pastrat dintre cei care erau la distanta de mine si cu care ma vedeam sau vorbeam rar. Apoi mi-am zis ca sigur doar prieteniile din copilarie sunt cele adevarate si durabile, restul sunt de conjunctura si nu merita sa investesc timp si sentimente. Numai ca fix acei prieteni din copilarie m-au facut sa ma simt judecata, invidiata, respinsa. Desi cineva apropiat mie imi spune mereu ca nu are prieteni, mie mi se parea ceva de neacceptat, imposibil pentru mine. Era atat de trist sa stiu ca cineva nu are nici macar un prieten. Undeva eram in acelasi punct numai ca era greu de dus, de acceptat, era greu de dus.

Si pentru ca am lucrat mult cu mine si am dorit sa evoluez, desi nu mi-a fost confortabil sa ma simt din ce in ce mai singura in viata mea, nu puteam sa concep cum poti sa te simti bine cu tine atunci cand nu e nimeni prin preajma.


Ceea ce vedem in exterior, exista in interiorul nostru.

Dintotdeauna am fost preocupata de relatiile de prietenie din viata mea, am studiat, m-am analizat si am lucrat foarte mult pe acest subiect in sedintele cu clientii mei. Am fost curioasa sa aflu dinamica relatiilor implinite de prietenii de-o viata versus cele care se incheie dupa multi ani de prietenie, uneori brusc cu sau fara conflict.


Pentru ca, asa cum stii si tu, suntem oameni, fiinte sociale si avem nevoie de comunitate, in primul rand din nevoia de supravietuire, apoi cea de conectare si evolutie. De aceea, pentru majoritatea dintre noi frica de moarte si singuratate sunt printre cele mai mari frici care ne pot afecta viata, si putem simti blocaje in relatii pe care multi dintre noi le numesc toxice, dar pe care le pastram de dragul integrarii sociale, pentru a ne simti acceptati, validati si apreciati de comunitate.

Desi suntem nemultumiti sau ne simtim neintelesi in relatiile pe care le avem, continuam acele relatii, mentinandu-le cu orice pret, numai sa nu ramanem singuri, ai nimanui. Sau poate mergem la polul opus, ne inconjuram de multi prieteni, si parem fericiti cu o mare de prieteni in jur, dar inlauntrul nostru mai singuri ca niciodata.


Eu de exemplu am fost dintotdeauna numai trup si suflet pentru prieteni, mai ales ca am fost singura la parinti si atunci am cautat sa dezvolt prietenii cat mai multe si variate. De-a lungul timpului am trecut prin diverse experiente, unele frumoase altele dureroase, am considerat ca prieteniile formate in copilarie sunt cele mai adevarate, autentice, profunde. Ca ele rezista in timp, indiferent de cum evoluezi tu si prietenii, si ca orice ai face, oricum ai reactiona, prietenii vor fi mereu langa tine. Numai ca, limitand numarul de prieteni numai la cei vechi din copilarie, care ma cunosteau cu adevarat ziceam eu, am pus multa presiune pe acele relatii inconstient si cumva ma asteptam sa-mi citeasca gandurile si sa stie ce nevoi am eu si sa mi le indeplineasca. Mai ales ca eu imi doream sa impartasim momentele de bucurie impreuna, sa calatorim impreuna, sa ne ajutam ori de cate ori avem nevoie de sprijin, sa traim ca intr-o comunitate, uniti, fericiti. Insa realitatea era cu totul alta, nimic din ceea ce visam eu vis-a-vis de relatii de prietenie adevarate nu se intampla decat in imaginatia si inima mea.

Desi intentia mea a fost dintotdeauna de a construi si dezvolta relatii pe viata cu prietenii, iata ca s-au ivit contexte in care m-am simtit judecata, barfita, invidiata, respinsa, uitata chiar de acei prieteni. De aici au urmat stari de frustrare, furie, revolta cum e posibil sa primesc astfel de tratamente din partea lor, eu care am oferit mereu disponibilitate si timp si prietenie si aveam teluri atat de marete - neimpartasite de fapt cu ceilalti :). A fost greu de dus acea suferinta. In prima faza, am considerat ca am prieteni naspa, ca nu merita prietenia mea, din nevoia mea de superioritate si aroganta. Si totusi ma durea. Tare.

Apoi mi-am spus ca eu trebuie sa fiu o persoana foarte rea care a atras prieteni rai, din moment ce prietenii nici nu ma considera prietena lor, nu ma invita sa petrecem timp impreuna, pentru ca asteptam mereu sa ma sune ei, asa eu evitam posibilitatea de a fi refuzata, respinsa....Si ghici ce? Fix in acel punct am ajuns, vorba ceea : De ce ti-e frica nu scapi!


Lucrand mult cu mine in ultimii ani, am constientizat ca eu de fapt nu ma vedeam, auzeam, apreciam in acele relatii, asteptam mereu de la ceilalti sa-mi ofere aceste lucruri fara ca eu sa fac vreun efort desi eu imi spuneam ca ofer prea mult iar ei nu apreciau. Nerecunoscatorii!!! 😊

Si am continuat si mai profund, si am intors oglinda catre mine pana cand m-am privit in ochi- si m-am intrebat- cine sunt eu cu adevarat in raport cu acei prieteni? Ce nevoi am ? Din ce emotie comunic cu cei din jur? Stiu sa le cer ajutorul?, Ce ofeream eu cu adevarat in acele relatii?

Si au inceput sa curga raspunsurile - parca de abia asteptau sa vina si sa se aseze in fata mea. Era coplesitor, ca erau multe si dureroase. Ma simteam invizibila, nu ma apreciam eu pe mine de fapt, simteam ca nu merit timpul cuiva si ma multumeam cu orice timp oferit din partea altora, astfel ca eu ramaneam fara timp pentru mine- eu nu contam aproape deloc in ochii mei, in schimb doream sa contez pentru ceilalti, sa le fiu lor utila, chit ca eu fugeam de propriile mele emotii (eram extrem de abila la fuga….imaginara 😊)

Si am inceput sa ma retrag, tot mai mult si mai mult, o data pentru ca nu mai voiam sa ma simt ranita, neiubita, uitata, respinsa, a doua pentru ca nu stiam sa-mi exprim gandurile si emotiile fara sa atac (emotiile mereu erau partea mea vulnerabila si nu voiam sa stie oamenii care sunt sensibilitatile mele), pana cand m-am insingurat tot mai mult. Nu era deloc confortabila aceasta stare, desi am recunoscut in sinea mea ca de fapt m-am simtit singura toata viata si am incercat sa acopar acest defect al meu in fata celorlalti. Apoi, mergand pe ideea ca ei sunt oglinda mea - cand am simtit respingere, judecata, invidie, agresata verbal, uitata - m-am intrebat: oare nu cumva au fost momente cand si tu ai respins, criticat ceva la tine sau la ceilalti, invidiat ceva la altii, tu ai uitat de tine? Dar pe ceilalti? Tu iti esti tie prietena adevarata? Dar celorlalti? Cat de disponibila si deschisa ai fost pentru tine? Dar pentru ceilalti? Cat de mult iti amintesti tu de tine si de nevoile tale? Cat de mult te iubesti si te apreciezi? Cat de mult te valorizezi?

Pe langa faptul ca am eliberat mult prin plans din ala cu sughituri si durere fizica in corp, pentru ca raspunsurile care au venit si le-am lasat sa vina (inainte alegeam doar pe cele in care ieseam eu castigatoare si erau in avantajul meu, ca deh, EGO, asa am invatat sa supravietuiesc doar:) am identificat ca, la nivel de subconstient, eu defilam bine-mersi sub masca de prietena loiala, devotata, altruista, victima a celorlati care e folosita, ignorata, judecata de ceilalti, cu niste convingeri preluate si din copilarie - precum:

- Oricat ai oferi prietenilor, ei te tradeaza si te abandoneaza la un moment dat.
- Esti buna cat le oferi, te folosesc apoi dispar cand ai si tu nevoie de ei.
- In orice prietenie exista un interes.
- Nu trebuie sa am increde in prieteni, ca odata ce imi afla punctele vulnerabile, se vor folosi de ele pentru a ma manipula si ataca.
- Chiar daca le ofer dragoste si afectiune, oricum ma parasesc cand nu le mai sunt de folos.


Mintea mea constienta m-a protejat bine de tot, am instruit-o pana la perfectionare, asa ca a fost un process lung si dureros, doar ca atunci cand au iesit raspunsurile si convingerile din subconstient a fost atat de profund si eliberator. Si incet, incet, cu rabdare, iubire si prietenie am facut curatenie in gandurile mele, emotiile mele, am invatat sa-mi arat vulnerabilitatea si sa vad ca nu mor din asta si nimeni nu ma omoara😊

Mi-am recapatat puterea interioara inapoi, mi-am vorbit cu blandete si iubire, mi-am oferit suport si incredere, si am pariat de fiecare data pe mine, chiar si atunci cand in anumite situatii parea ca nimeni altcineva nu mai e acolo pentru mine. Nu m-am mai abandonat si nu am mai uitat de mine asteptand sa fiu salvata, vazuta sau auzita de cineva din exterior.
 
Eu am devenit cea mai buna prietena a mea, mi-am constientizat si acceptat emotiile si nevoile (nu e ok sa fii furios sau trist ca fuge lumea de tine- alta convingere dizolvata intre timp, ca m-am imprietenit cu furia mea :)) si atunci totul a inceput sa se aseze frumos firesc, precum niste piese de puzzle. Si am continuat propriul proces de transformare, pastrand convingerile care ma ajutau sa dezvolt acele relatii de prietenie in care eu si prietenii ne sprijinim si ne sustinem, ne ascultam si ne ajutam asa cum are nevoie fiecare.

Pentru ca o valoare importanta pentru mine este prietenia si comunitatea, am constientizat ca raman langa mine fix acei oameni care rezoneaza cu noua mea vibratie de iubire, de prietenie. Mi-am invatat lectia de iubire, asumare, responsabilizare si acum pot darui mai departe din tot ceea ce sunt, pentru ca am vindecat multa suferinta si am adus multa iubire, acceptare, intelegere, conectare in viata mea si a celor din jur. Este un process continuu, pe care il conduc facand alegeri constiente si asumate, imi onorez fiinta si timpul si prieteniile.


Hai sa vedem, tu cu ce convingeri rezonezi?
- Prietenia este o floare rara.
- Iti dai si viata pentru prietenii tai.
- Viata nu are sens fara prieteni.
- Nu am incredere in prieteni, pentru ca ma pot trada.
- Prietenii adevarati nu exista.
- Nu exista prietenie fara interes.
- Prietenii te folosesc cat au nevoie de tine si te abandoneaza atunci cand ai tu nevoie de ei.
- Prietenii vor sa fii disponibil oricand pentru ei, vesel si fericit, cand esti trist sau ai nevoie de sprijin te ocolesc.

Te regasesti in ce am scris eu mai sus despre prietenie, relatii si convingeri, sau poate despre tine?

Daca simti sa lucrezi cu mine pe aceasta tema sau orice alt subiect care te framanta in acest moment, scrie-mi in privat. Putem lucra fizic la birou sau online. Ma bucur sa-ti fiu alaturi si sa te ghidez in calatoria spre tine, si pentru a avea relatii implinte, armonioase.

Te imbratisez,

Daniela Elena Iordache