Intotdeauna mi-au placut povestile pentru ca ma transpuneau in alta lume si imi puteam imagina lucruri nemaivazute si nemaintalnite, unde nimic nu era imposibil si totul era posibil....hehehe, cam asa arata si viata mea....din ieduta speriata ca o sa fie mancata de lup ma transformam ca prin minune in iada care sare casa. Cum? Nici eu nu stiu...sau nu stiam....pana nu demult. Orice mi s-a spus ca e imposibil sau parea imposibil altora, il faceam posibil, uneori nici eu nu credeam ca pot si reusesc, frica ma gatuia de cele mai multe ori sau imi bloca mintea....si totusi, mereu a existat acel ceva, acea forta nevazuta care m-a impins inainte sau care m-a tras din abis in ultima clipa. 

M-am gandit mult la titlul pe care l-as da cartii despre viata mea, si am oscilat intre multe variante, deh, imaginatie bogata, de la povestile nemuritoare citite sau ascultate la pick-up in copilarie mi se trage. 

IEDuta vine chiar de la numele meu, Iordache Elena Daniela, abreviat este IED, iar tata imi spunea mereu iedutu lu tatutu. Chiar, tu la ce te gandesti cand auzi acest alint? Pentru mine era cel mai cel alint, pe tatal meu l-am iubit dintotdeauna din toata inima si m-am straduit toata viata sa ma ridic la nivelul asteptarilor lui, sa il fac mandra de mine. Apoi, cand ai mei s-au despartit, tot universul meu s-a prabusit si m-am simtit de atunci Singura pe lume, iti mai amintesti povestea? Eram ca o barca abandonata in ocean si care trebuia sa infrunte furia furtunii. Nu stiam incotro ma indrept, ce rost am eu pe lume, ce se va intampla cu mine? Cand ma gandeam la viitor, mi se strangea stomacul si indepartam repede gandul, mi-era prea frica sa ma uit in acea directie. Stiam doar ca trebuie sa lupt, viata era o lupta, iar eu trebuia sa fiu invingatoare, altfel as fi fost calcata in picioare, mancata de lupi. Mi-era si frica sa recunosc si sa spun ca mi-e frica. Desi imi doream mereu sa fiu precum Alba ca Zapada, printesa cea buna care trece prin incercari si in final se marita cu printul ei si traiesc fericiti pana la adanci batraneti, m-am trezit mereu azvarlita de soarta in diverse situatii si intamplari in care ma comportam de fapt precum Greuceanu sau Harap Alb, si prea putin ca Ileana Cosanzeana. Da, da ai auzit bine, de cele mai multe ori, ma comportam precum un baiat sau barbat ca sa pot face fata situatiilor, sa fiu puternica. Din ieduta am devenit iedut, asa cum imi spunea tata, desi ulterior si mama a recunoscut ca si-ar fi dorit sa fiu baiat, ca sa nu seman cu soacra-sa. 

 Si nu de putine dati am simtit ca parca ma dau peste cap de 3 ori si ma transformam in altceva decat eram ca sa pot infrunta situatiile din viata mea. Iar sufletul meu tanjea atat de mult sa fie printesa din poveste, si nu printul. Apoi m-am transformat in Xena, printesa razboinica, nu dadeam voie nimanui sa se apropie prea mult, altfel risca sa ii tai capul. Si azi asa, maine asa, pana cand, intr-o zi....mi-am dat seama ca voi ramane singura daca nu dau nici o sansa vreunui print sa se apropie si sa ma salveze. Cu exceptia unui voinic, viteaz se pare, care mi-a intrat pe sub piele si nu s-a mai dat dus.....ma rog, cu peripetii si incercari, ce credeati, asa usor am cedat? Numai ca, ce sa vezi, dupa ce ne-am casatorit voinicul cel viteaz s-a transformat pe rand in lupul cel viclean, dragonul cu sapte capete, capcaunul cel crud si periculos. Mno, mi-am zis, asa imi trebuie daca am dat garda jos, uite cum a pus capcaunul mana pe frumusete de printesa deghizata in razboinica! Si atunci m-am transformat si eu in Zgripturoaica, Gheonoaia care parjolea tot in jur. Ma luptam cu capcaunul parte in parte, in sabii, in palos, si fiind poveste mai actuala, in vorbe care ne scoteau fum si foc pe nari si prin urechi.

Nici unul dintre noi nu ceda, numai ca minunea de copil care ne-a fost data sa o avem, ne-a pocnit direct in inima si in moalele capului. Si am vazut ca tot ce faceam era sa ne distrugem incet, incet. Desi nici unul nu dorea asta, desi aveam vise si valori asemanatoare. Am vazut ca slabiciunea capcaunului era fetita lui si atunci m-am gandit ca o farama de bunatate exista si in capcaun. Eu clar ziceam despre mine ca sunt Zana Zanelor fortata sa ma port ca Gheonoaia, ca sa nu ma manance Capcaunul.

Si pentru ca diferenta intre ceea ce simteam ca sunt- printesa - si cum ma comportam precum Gheonoaia- devenise atat de mare si insuportabila, m-am apucat de  ....dezvoltare personala. Am inceput sa lucrez cu mine, si mi-am recapatat usor, usor puterea de printesa, feminina, iubitoare, blanda, dar si puternica la nevoie. Si ca prin minune, capcaunul s-a transformat si el in print, si chiar daca mai avem de lucrat la asta, astazi pot spune ca suntem ACASA, in castelul nostru. Si noi avem puterea sa fim ceea ce ne dorim sa fim si noi alegem cum sa continuam povestea mai departe. Cumva mi-am dorit ca povestea mea sa fie iesita din comun, precum povestile din copilarie, iar iubirea infinita sa ne fie valoare suprema aici si acum si mereu.

Crezi ca vom reusi?