Intotdeauna mi-a placut sa fiu inconjurata de prieteni cu care sa-mi impart bucuriile, dar si tristetile, cu care sa ma ajut si sa ma sprijin, dar sa ma si distrez. Mi-am oferit sufletul pe tava cum se spune, dar nu mereu am primit acelasi lucru inapoi. Ba chiar dimpotriva, parca nici nu era apreciata prietenia mea si eram taxata la cea mai mica greseala. Hmm! Plus ca mi-a zis mie profa de romana intr-a opta, ca nu exista prietenie fara un interes, chiar si daca este unul doar de suport moral. Si am crezut-o atat de tare, ca am luat cu mine aceasta credinta si m-am invaluit cu ea ca un scut.

Apoi experientele din viata mea sau ale altora (imi placea mereu sa aflu povesti de viata din care sa imi formez eu parerile si sa vad eu cum sa fac sa mi se intample sau nu, sa invat din greselile altora, fara sa imi parlesc eu pielea :)) mi-am zis ca oricum nu exista prieteni loiali, ca mai devreme sau mai tarziu te tradeaza, te folosesc, te mint, te barfesc, te invidiaza. Desi in interiorul meu tanjeam sa gasesc acei prieteni in exterior care sa imi infirme aceste convingeri. 

 Nu mi-e acum de mirare ca m-am simtit deseori dezamagita.....tare amara mai era dezamagirea....Hehehe.....pe atunci nu stiam ca des- amagita insemna de fapt ca eu ma lasam amagita, ma pacaleam singura si permiteam unor astfel de situatii sa se intample in viata mea. Ele veneau sa imi arate anumite lucruri despre mine pe care eu le refuzam sa le vad, sa le accept.

La un moment dat nici eu nu mai stiam exact ce vreau - imi doresc prieteni, dar mi-e frica sa ma apropii, vreau sa traiesc in comunitate, dar tin bariera emotionala ridicata, ca sa nu fiu ranita, respinsa, parasita. Si fix asta am simtit aproape de fiecare data. Iar alteori raneam fara sa fi avut intentia constienta de a o face si astfel imi indepartam prietenii din viata mea, rand pe rand.

Pana intr-o zi cand mi-am dat seama ca, pentru a avea prieteni asa cum imi doresc eu, e musai sa fiu eu acea prietena....pentru mine si ceilalti. Si am facut curatenie....in ganduri, in emotii, in atitudine. 

Mai jos iti las o discutie.......personala care a avut loc in capul meu, binenteles, cu emotiile mele....alea de care am fugit toata viata si imi era si teama sa le numesc sau sa le recunosc ca le am.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Frica: Buna, Elena, vrei sa fii prietena mea?
Elena: Tu cine esti si ce vrei? Ce faci aici?
Frica: Eu sunt frica ta si sunt parte din tine, am rolul de a te proteja si de a te tine in viata.
Elena: Serios? Deja te crezi cam smechera, nu crezi? Nu am nevoie de protectie pentru ca eu sunt puternica si curajoasa, deci poti pleca. Si mai repede, pana nu ma enervez.
Frica: Vai, Elena, nu ma accepti, asa-i?
Elena: Nu, binenteles ca nu. Cine ar avea nevoie de cineva sau ceva care il face sa tremure, sa se simta inconfortabil si sa se indoiasca de el insusi sau ea insasi? Pe bune acuma, pleaca, te rog.
Frica: Bine…imi doream atat de mult sa fim prietene sa stii...
Elena: Nu, pe tine nu te vreau. Tu ma faci sa ma simt rau. Eu vreau prietenie doar cu bucuria si veselia. 
Frica: Pai stii….noi suntem o gasca aici la tine, nu ne vezi? Suntem Frica, Furia, Rusinea, Vinovatia, Tristetea….
Elena: Frico, pleaca sau te blochez. Nu e treaba ta, eu vreau sa recunosc doar Bucuria si Veselia, pe celelalte le voi masca mimand tot Bucurie si Veselie, dar pe tine chiar nu te vreau. Pleaca odata!
----------------------------------------------------------------------------------
Frica: Ce mai faci, Elena? Cum mai esti? Esti bucuroasa acuma?
Elena: Cum sa fiu bucuroasa cand sunt mai tot timpul Trista, furioasa, rusinata?! Cand ma dor picioarele, capul, spatele si toate cele?! Ma simt doar blocata si nu mai pot face nimic, parca nu mai traiesc…. sau mai traiesc?! Nici eu nu mai stiu, nici sa ma prefac bucuroasa nu mai pot.
Frica: Of, Elena, vad ca nu intelegi. Eu sunt parte din tine, fie ca vrei, fie ca nu vrei. Nu vezi ca sunt in corpul tau, pe chipul tau in ochii tai? La fel sunt si Furia, Rusinea, Vinovatia, Tristetea. Cand faci pace cu noi, le vom da voie Bucuriei si Veseliei sa reapara, vrem si noi sa fim vazute si sa ne accepti doar.
Elena: O, Doamne, nici nu vreau sa ma gandesc! Cred ca mi-e frica de voi….aaaa, stai ! Ce am zis? Ca mi-e frica sa-mi fie frica? Ce mi se intampla oare? Nu mai gandesc rational…..
Frica: Chiar nu ma simti? Cand iti tremura picioarele si chiar tot corpul, sa fiu sigura ca ma vezi, sau atunci cand ai un nod in gat sau cand simti ca lesini? Sunt aici mereu cu tine, dar tu nu ma accepti, eu te tin in viata si te protejez de pericole.
Elena: Ce interesant!!!! Pai ma protejezi ca sa ma tii in viata sau tu si prietenele tale stati pe capul meu ca sa nu mai fiu in viata? Eu acum ma simt ca un sloi de gheata….nici nu mai stiu daca simt ceva….parca mi-a inghetat si mintea. Ma simt ca si cum as fi inchisa intr-un castel singura si imi doresc atat de mult sa ies afara la lumina, sa ma bucur, sa traiesc, sa iubesc. Acum parca nici cei din jur nu ma mai vad, doar atunci cand tip, sunt nervoasa, Trista.
Frica: Elenaaaaa, noi suntem! Noi nu vroiam sa iti facem rau, ci doar sa ne vezi si sa ne accepti ca suntem mereu cu tine! Aaaa, si asta cu iubirea….iubirea aduce suferinta si noi te tineam departe de ea, ca nu vrem sa suferi…….
Elena: Deci voi erati aici tot timpul si ma faceati sa mi se taie picioarele si sa ma balbai, sa nu pot vorbi clar si deschis ceea ce simt? Sa tremur de frica de parca m-ar omori cineva daca m-as deschide in fata cuiva si vedea ca sunt chiar faina, vulnerabila si blanda, plina de iubire? Stii, iubirea este cea mai sublima traire care i se poate intampla cuiva…..am citit eu undeva si vreau sa mi se intample si mie.... Haha, a inceput sa nu imi mai fie frica de voi si parca ma si bucur ca sunteti. Doamne, ce ciudatenie! Oi fi luat-o razna?!
Frica: Pe bune??? Chiar ne vezi si ne accepti?
Elena: Da, mai, pai am de ales?! Chiar ma bucur ca sunteti aici, si ca ma tineti in viata! Va multumesc si va urez bun venit in viata mea! Vreti sa fiti prietenele mele?
Frica: Yuhuu, tristete, rusine, furie, ati auzit si voi vestea cea mare? Ne accepta si pe noi ca prietene. Sa ii dam voie acum bucuriei si veseliei sa reapara, putem fi cu toate prietene, yaaai!
Elena: Va multumesc tuturor ca sunteti in viata mea! Wow, ce de prietene am!
Ma accept pe mine cu bucurie, cu tristete, cu frica, cu furie, cu tot ceea ce sunt si ma bucur ca in sfarsit simt si eu ca traiesc, ca sunt! Multumesc! Multumesc! Multumesc!

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
De cand m-am imprietenit cu emotiile mele, le-am acceptat si recunoscut in mine, viata mea intreaga s-a schimbat, mai ales relatiile cu cei din jur, in special cei din familie care parca aveau o harta cu toate punctele de apasat butonul rosu si a ma scoate din minti. 

Furia si teama, cele mai puternice emotii de care fugeam mancand pamantul si le respingeam in orice ocazie, mi-au devenit aliate si cele mai bune prietene, de fapt furia s-a calmat dupa ce am vazut-o si am acceptat-o, mai apare uneori dar nu asa puternica, mi-a oferit mie puterea ei. Teama e cu mine, dar ii da voie curajului si iubirii sa se manifeste atat timp, cat eu stiu ca este si ea cu noi.

Te rog sa imi lasi in comentarii un gand al tau cu care ramai dupa ce ai citit articol sau orice altceva care iti doresti sa gasesti sau sa citesti pe acest blog. 
De asemenea, iti reamintesc ca sunt coach personal si hipnoterapeut, asa ca te invit sa imi scrii daca simti sa lucrezi cu mine. Pe curand!